Probleme sociale

Mitul
17

„A avea mai multi copii nedoriti duce la mai multe abuzuri asupra copilului.”


Adevărul 17a. Cei mai mulţi copii abuzați au fost doriţi de către părinții lor.

Un studiu efectuat pe 674 de copii abuzați a fost condus de profesorul Edward Lenoski de la Universitatea din California. El a descoperit că 91% proveneau din sarcini planificate; fuseseră doriţi de părinții lor. Ce este uimitor este faptul că în societate, în general, 63% dintre sarcini sunt planificate. Prin urmare, în rândul copiilor abuzați, un procent semnificativ mai mare erau doriţi, comparativ cu procentul de copii doriţi din întreaga societate în general.[i]

Dr. Lenoski a descoperit de asemenea, din nou spre surprinderea lui, că mamele copiilor abuzați începuseră să poarte haine pentru gravide la 114 zile de la gestaţie, în comparaţie cu 171 de zile în grupul de control, ceea ce sugerează că mamele de copii abuzați așteaptă cu nerăbdare să aibă copilul într-un grad mai mare faţă de majoritatea femeilor. În plus, tații le-au dat băieţilor care aveau să fie abuzaţi mai târziu, numele lor în 24% din cazuri, comparativ cu doar 4% în grupul de control. Oricum ne-am explica aceste constatări, cel mai bun studiu realizat până în prezent indică faptul că mult mai mulţi copii „doriţi”, decât „nedoriţi” sunt abuzați! Argumentul pro-alegere că mai mulţi copii nedoriţi sunt destinaţi abuzului poate suna logic, dar cercetări solide demonstrează că aceasta nu este adevărat. 

Adevărul 17b. Abuzul asupra copilului nu a scăzut de când avortul a fost legalizat, ci a crescut în mod dramatic.

Statisticile arată o creștere bruscă a abuzului asupra copilului în țările care legalizează avortul. În 1973, atunci când avortul a fost legalizat, cazurile de abuz din Statele Unite au fost estimate la l67.000.[ii] Până în 1982, numărul lor a crescut la 929,000.[iii] În primii zece ani de la legalizarea avortului în America, abuzul asupra copilului a crescut cu peste 500%.[iv] Până în 1991 au fost raportate 2,5 milioane de cazuri de abuz asupra copiilor, de cincisprezece ori mai mult decât în ​​1973. Per general, abuzul asupra copilului a crescut cu 63% între 1985 și 1994.[v]

În 1997, s-au raportat peste 3 milioane (3.195.000) de copii abuzaţi și peste 1 milion dintre acestea au fost confirmate drept cazuri de abuz certe.[vi]

În timp ce atenția sporită privind abuzul asupra copiilor la mijlocul anilor ’80 s-a datorat fără îndoială raportării abuzului care se întâmpla deja, creșterea a fost extraordinară înaintea acestui moment. Experții sunt de acord că abuzul unui copil – nu doar raportarea la acesta –  a crescut dramatic de la începutul anilor ’70. Aproximativ 47 din fiecare 1000 de copii sunt raportaţi ca victime ale abuzului.[vii] În timp ce unii dintre aceştia nu sunt cu adevărat abuzaţi, în schimb, mulți dintre cei care suferă un  abuz nu sunt raportaţi. 

Adevărul 17c. În cazul în care copiii sunt priviţi ca bunuri de consum înainte de naştere, vor fi consideraţi la fel după naștere.

Studiile indică faptul că abuzul copiilor este mai frecvent în rândul mamelor care au avut anterior un avort.[viii] Studiile Dr. Philip G. Ney indică faptul că acest lucru se datorează parţial sentimentelor de vină și depresiei cauzate de avort și îngreunării capacităţii mamei de a stabili o legătură cu viitorii copii.[ix] Scriind într-un jurnal de psihiatrie, Dr. Ney arată că un avort poate scădea reținerea naturală a unui părinte de la sentimente de furie simțite față de copii mici.[x]

Un părinte îşi depășește impulsul natural de a-i păsa de lipsa de apărare a unui copil, atunci când alege avortul. După ce a suprimat instinctul de conservare, acel instinct poate deveni mai puțin eficace în a reţine furia împotriva neajutorării unui nou-născut, a plânsului unui copil mic sau a sfidării unui preșcolar.[xi]

Atitudinea care duce la avort este exact aceeași care duce la abuz asupra copilului. Presiunea de a avorta este o presiune de a respinge copilul. Chiar dacă mama  nu avortează, ea se poate uita la copil și să gândească: „Te-aș fi putut avorta” sau chiar „Ar fi trebuit să te avortez”. Copilul îi datorează totul, ea nu datorează nimic copilului. Acest lucru poate provoca resentimente pentru orice cereri sau nevoi ale copilului care necesită sacrificiu părintesc. Logica, conștientă sau inconștientă, este inevitabilă - dacă era în regulă să-l omoare pe acelaşi copil înainte de naştere, este într-adevăr așa de rău să-i dea câte o palmă din când în când acum?

Din cei cinci mii de “copii născuți” ucişi anual în această țară, 95% sunt ucişi de unul sau de ambii părinți.[xii] Poveștile de groază ale tinerilor care au lepădat nou-născuţi în coșuri de gunoi, pe câmpuri sau în hoteluri și chiar la balul de absolvire, au fost generate de ideea că copiii aparțin părinților, care cred că au dreptul de a se debarasa de copil, drept pe care societatea le-a spus că-l aveau şi înainte de nașterea copilului. Odată ce societatea este cuprinsă de ideea de abuz asupra copilului, nu se limitează la un singur grup de copii. Dacă copiii nenăscuți nu sunt în siguranţă, nici copiii născuţi nu sunt.

Adevărul 17d. Este ilogic să argumentezi că un copil este protejat de abuz prin avort, avortul fiind un abuz asupra copilului.

Soluția distrugerii copiilor în afara uterului nu este măcelărirea lor în interiorul acestuia. Mai mulţi copii deja morţi înseamnă mai puțini copii abuzaţi acum, dar acest lucru nu este un motiv de încurajare. Soluția la abuzul asupra copilului nu este de a-l face de mai devreme. Este lipsa oricărui abuz. Avortul este cea mai veche formă de abuz asupra copilului și nu există nici una mai mortală.

 

Referințe:
  • [i] Edward Lenoski, Heartbeat 3 (Decembrie 1980), citat de John Willke, Abortion Questions and Answers (Cincinnati, Ohio: Hayes Publishing Co., 1988), pp. 140–1.
  • [ii] Report of the National Center of Child Abuse and Neglect, U.S. Department of Health and Human Services, 1973–1982.
  • [iii] Ibidem.
  • [iv] U.S. Department of Health and Human Services Report; National Study on Child Abuse and Neglect Reporting, The American Humane Association, 1981 and 1991; 1977 Analysis of Child Abuse and Neglect Research, U.S. Dept. of H.E.W., 1978.
  • [v] Child Abuse and Neglect Statistics from the National Committee to Prevent Child Abuse, 1995, www.vix.com/pub/men/abuse/studies/child-ma.html.
  • [vi] Child Abuse and Neglect Reports 1997, www.geocities.com/CapitolHill/ Lobby/8460/1997abstattables.html.
  • [vii] Child Abuse and Neglect Statistics from the National Committee to Prevent Child Abuse, 1995, www.vix.com/pub/men/abuse/studies/child-ma.html.
  • [viii] Nancy Michels, Helping Women Recover from Abortion (Minneapolis, Minn: Bethany House Publishers, 1988), p. 168.
  • [ix] Philip G. Ney, A Consideration of Abortion Survivors, Child Psychiatry and Human Development (Spring 1983), pp. 172–3.
  • [x] Philip G. Ney, Relationship between Abortion and Child Abuse, Canadian Journal of Psychiatry (Noiembrie 1979), pp.  611–2.
  • [xi] Michels, Helping Women, pp. 169–70.
  • [xii] Citat de James Dobson, Focus on the Family, radio, 21 Iunie 1991.